background

Inspirat de acest post http://www.totalg.ro/gay2gay/egoismul-parintilor-si-al-nostru-al-tuturor am hotarat sa scriu putin despre mine. din nou catarsis.

tatal meu a incercat sa ma creasca cum a crezut el mai bine, fara sa ajunga sa ma cunoasca cu adevarat si in plus a omis sa ma inzestreze cu multe abilitati folositoare oricarui adult. nu am simtit vreodata ca s-a sacrificat pentru mine si asta e ok, pentru ca nu as fi vrut sa port povara asta cu mine. a murit cand aveam 27 de ani si nu am apucat sa-i fiu sprijin la batranete, desi nu stiu cine pe cine ar fi sprijinit mai degraba deoarece m-a crescut intr-o puternica co-dependenta de care am scapat cu adevarat doar dupa moartea lui, cand am ajuns sa traiesc ‘de capul meu’. daca ma gandesc bine, probabil tata a manipulat asta in avantajul lui. tot timpul spunea ca e mai bine sa stau pe langa el, sa aiba el grija de toate si sa il ajut in afacerile lui – paguboase, dupa cum s-a dovedit ulterior. si asta nu ar fi fost o problema, doar ca ajunsesem sa nu iau nici cele mai mici decizii de unul singur. practic pana pe la 25 de ani am trecut prin viata dormind fara sa stiu cat de greu e sa alegi si sa iti asumi consecintele alegerilor pe care le faci zi de zi. dar am trecut si peste asta. dupa ce a murit nu am avut incotro. eram deja in apa fara sa stiu sa inot. nu am iesit de tot la suprafata dar nici nu m-am inecat si asta este un lucru pentru care probabil ar trebui sa am mai mult respect fata de mine insumi.

bunicii mei au ales prin anii ’60 sa nu divorteze ‘pentru copil’. mare greseala. au trait pana la moartea bunicului meu in 1995 ca soarecele si pisica. un fel de dragoste-ura foarte ne sanatoasa pentru amandoi, dar in special pentru bunica, care a murit cu un an inainte de tata, fara zile, dar cu o mare pofta de viata. pot sa spun ca tatal meu a fost sprijin parintilor lui la batranete, dar nu a facut-o din obligatie. el i-a ‘tinut captivi’ peste 30 de ani.

eu sunt pe cale sa divortez. locuiesc deja separat de sotia mea si de fiul meu de 4 ani si jumatate. am ales sa divortez pentru ca am considerat ca odata ce am ales sa traiesc conform orientarii mele sexuale, casnicia nu mai are sens. dar am ales sa raman in viata fiului meu si sa particip la cresterea si educatia lui pentru ca ii sunt dator cu asta si pentru ca sunt lucruri pozitive cu care pot sa contribui la asta. spun ca ii sunt dator pentru a fost o decizie constienta, nu un accident, de a concepe acest copil. si, desi asta e o taina a sufletului, eu il iubesc pe fiul meu si il voi iubii intotdeauna, neconditionat.
saptamana trecuta ii spunea mamei mele ca ‘tata nu mai doarme la noi, doarme in alta parte, dar vine la mine in vizita; eu il iubesc pe tata si el ma iubeste pe mine’. cel putin stie ca-l iubesc.

This entry was posted in Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.

2 Responses to background

  1. Pinocchi0 says:

    Parerea mea despre ce faci tu acum o stii si nu o repet aici. Despre tatal tau: “Despre morti numai bine” nu este numai o chestie de respect obligatoriu (care, recunosc, si mie imi lipseste din cind in cind, din motive poate asemanatoare), este si un mod de a fi mai impacat cu tine insuti. Chiar daca e greu sa ajungi la acea intelegere.

  2. Blue Bear 250Lbs says:

    nu stiu sa descriu cat de ciudat e sentimentul asta ca moartea tatalui meu a fost un lucru bun pentru mine. o eliberare. il iubesc pe tata si imi lipseste cateodata. dar toata durerea asta si teama sunt de la el. nu au aparut in mine pentru ca ma simteam bine si totul era ok. damn, nu sunt vinovat pentru asta. sunt vinovat doar pentru ca nu m-am rupt cand a trebuit de el si ca nu am cautat sa traiesc singur, prin mine. de asta nu vreau sa depind de nimeni. de asta nu vreau sa ma leg de nimeni. de asta nu vreau sa depinda nimeni de mine. de asta vreau ca fiul meu sa invete sa aiba incredere in el insusi.
    ca sa fiu impacat cu mine insumi imi trebuie ceva mai mult decat respect fata de tatal meu mort. si nu are legatura cu el.

Comments are closed.